vineri, 24 august 2012

Hellooooo, world!

De astăzi voi intra în forţă în blogul ăsta afurisit în care nu prea am scris nimic. Adică am scris, apoi am şters, apoi iar am scris şi tot aşa pentru ce ştiu eu să fac mai bine este să critic şi toată lumea îmi sărea în cap. Yep. Toată lumea zice că am o gură mare şi sunt total mândră de asta. Mai bine aşa decât să mă insulte toţi şi eu să tac şi să ascult ce tâmpenii scot ăia pe gură.
Deci ca să nu mă mai lungesc cu toate prostiile, voi trece direct la subiect. Nu ştiu despre ce anume voi scrie astăzi, dar îmi vin mie pe parcurs nişte idei. Să vedem.. Acum m-am întors şi eu dintr-o vacanţă luuuuuuungă (o lună şi câteva zile) şi abia acum am realizat cât de puţin a mai rămas din ea. Adică, ce am făcut toată vara?! Am stat pe mess zi - noapte - zi -noapte, am mâncat îngheţată, mi-am făcut reclame la cele zece mii de bloguri pe care scriu şi am râs ca tâmpita cu prietenii. Şi unde s-a dus tot? Mai am de făcut o tonă de teme, şi nici nu am apucat să mă văd cu prietenul meu. Yeah! Nebuna de Cassie are iubit.
 Pe voi nu vă enervează ţânţarii? Adică te deranjează nopatea că-ţi bâzâie numai şi NUMAI pe la ureche! De parca nu ar avea o casă întreagă pe unde să zboare. Eh..ce să faci? Creier de muscă.
Dar să trecem la iubitul meu. Sau mă rog, vorbind în general. Ce ador eu la un băiat: să mă facă să fiu eu însămi, să râd până rămân fără aer când sunt cu el, să-mi cânte la chitară şi să spuna chestii drăguţe. Înţelegeţi voi. Ciocolata este cea mai genială chestie inventată vreodată. Ce s-ar face lumea fără ciocolată?! Iar m-am îndepărtat de subiect.. Adevărul este că nu am nici cea mai vagă idee despre ce să scriu.. Adică sunt singură acasă,vorbesc cu câţiva pe mess, fac pe mine de fericire că m-am mutat pe orange, mă uit la tâmpeniile lui Shane Dawson pe youtube şi aştept un mesaj de la prietenul meu. Deci nimic care să mă inspire. Genialitatea lui Shane mă face să mă simt ca un nimic şi mă lasă fără idei. Adică nu pot fi comparată nici măcar cu Wooden! Sunt un mic micuţ al internetului. Asta mă deprima complet. Până şi Milk and Cookies sunt mai bune. Fetele alea sunt geniale, iar view-urile sunt prea puţine pentru cât merită ele cu adevărat. Aşa că hai treci pe la ele! Mâine voi critica cu siguranţă pe cineva. Nu se poate altfel.
Deci până mâine poate îmi mai dati şi mie câteva idei despre ce să scriu că eu am rămas total fără.


Cassie dă pupici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu